Riscul de comunicare și coordonare într-un proiect crește neliniar odată cu creșterea numărului de părți interesate (stakeholders). Acest lucru poate fi modelat matematic:

• Numărul potențial de canale de comunicare (și deci de derapare) între n actori este dat de formula combinărilor:
  C = n(n-1)/2
  Exemplu:
  • 2 actori: 1 canal.
  • 5 actori: 10 canale.
  • 10 actori: 45 de canale.
  • 20 actori: 190 de canale.
• Modelul riscului: Riscul total (R) poate fi aproximat ca o funcție a acestor canale, ponderat cu un factor de complexitate (α) care ține cont de divergența obiectivelor, a culturilor organizaționale și a competențelor lingvistice ale actorilor.
  R ≈ α * [n(n-1)/2]
  unde α este coeficientul de aliniere (de la 0 la 1). Un α mic înseamnă actorii sunt foarte aliniați (risc scăzut per canal), un α mare înseamnă divergențe mari (risc ridicat per canal).

Concluzie numerică: Riscul nu crește liniar, ci aproximativ pătratic cu numărul de actori. Adăugarea unui nou actor cu interese diferite crește riscul disproporționat.

---

Rolul managerului de proiect în ecuația riscului

Managerul de proiect este factorul de atenuare în această ecuație. Acțiunile sale directe afectează coeficientul α (coeficientul de aliniere) și reduc numărul efectiv de canale conflictuale.

Funcțiile cheie ale managerului pentru controlul riscului:

1. Identificare și Cartografiere: Identifică toți actorii și mapează puterea, influența și interesele lor. Reduce riscul de a ignora un stakeholder cheie.
2. Aliniere și Comunicare Strategică:
   • Reduce α (coeficientul de aliniere): Clarifică obiectivele comune, facilitează acordul asupra scopului, construiește încredere.
   • Structurează canalele: În loc de n(n-1)/2 canale haotice, implementează un sistem de comunicare structurat (ex.: rapoarte periodice, comitete de steering). Acest lucru reduce numărul efectiv de canale cu potențial conflictual.
3. Monitorizare și Reacție: Activează un sistem de monitorizare a stării de aliniere a actorilor. Identifică deviațiile și conflictele incipiente și intervine rapid pentru a preveni escaladarea.
4. Construirea Consensului: Acționează ca mediator și facilitator pentru a reconcilia interesele divergente, transformând potențialul conflict în colaborare.

---

Modelul integrat: Riscul Manageriat

Riscul final al proiectului (R_f) poate fi privit ca:
R_f = [α * n(n-1)/2] - E_m

Unde:

• [α * n(n-1)/2] = Riscul Inerent (funcție de numărul și diversitatea actorilor).
• E_m = Eficacitatea managerului de proiect (măsurată prin capacitatea sa de a reduce α și de a gestiona canalele).

Cu alte cuvinte: Rolul managerului este de a minimiza coeficientul de aliniere (α) și de a adăuga o valoare negativă (-E_m) în ecuația riscului prin acțiuni proactive.

Concluzie

Pentru un manager de proiect, creșterea numărului de actori nu este o problemă aritmetică, ci una geometrică. Strategia sa trebuie să fie:

1. Să lucreze la reducerea divergenței (scade α).
2. Să structureze și să simplifice canalele de comunicare.
3. Să monitorizeze dinamic rețeaua de relații.

Citat relevant (adaptat din domeniul teoriei informației și al ingineriei, în spiritul lui Shannon):
“Complexitatea și riscul unui sistem de comunicare (ca un proiect cu mulți actori) cresc odată cu pătratul elementelor componente. Rolul inginerului (managerului de proiect) este de a introduce redundanță controlată și feedback corectiv pentru a menține integritatea mesajului (scopului proiectului) în ciuda zgomotului (divergențelor și conflictelor).”

Managerul de proiect de succes transformă ecuația pătratică a riscului într-o funcție liniară sau chiar logaritmică, prin intervenție activă și leadership.